Marea si sufletul

Imi intra o scoica in picior si Marea in suflet....
Usor ,usor simt ca imi dai drumu la mana.De ce te indepartezi de mine si imi iei sufletul cu
tine?
Nu stii ca acolo e Marea?..cum o sa traiesc fara ea?! O sa am pacate si voi ramane un trup
incatusat in lanturi de fier printre mormane de fier si de beton, strazi pline de noroi si obsesii,
planuri machiavelice ale unor condamnati la tonuri de negru...
Negru ca dermatograful curvei de la Unirea, cu buzele rosii si trupul sfasiat de atatea corpuri
straine infometate de pantecul ei fierbinte si parul ei lung.Ochii ii pastreaza atatea imagini
crude pe care mintea refuza sa le recunoasca. Isi refuleaza amarul in doua lacrimi seci si o
ultima tigare.Trage de trei ori din ea,nu apuca sa o termine,o masina se opreste langa, dupa
portiera asteapta un nou trup hamesit de pielea ei..sau poate unul vechi.
Preiau asupra-mi toate grijile ei,sentimentele si starea de detasare,e greu...asa ma simt si eu,
desi trupul si sufletul meu nu e impartit la sute de umbre ci iti apartine.
Ia-ma din nou de mana si hai sa ne daruim Marii...ea va stii sa ne salveze