hai ...

Hai sa tesem o panza cu fir de matase, cu amintiri si dorinte.Hai sa o prindem cu
corzi de chitara de suflet.
Hai sa ne construim un viitor din soapte si atingeri.
Hai sa abstractizam trecutul intr-o opera de arta din muzeul inimii tale.

hai sa iubim...
hai sa fim iubiti...

Hai sa cream fluturi din praf de creta si lacrimi de bucurie,din zambete si
imbratisari.
Hai sa ii trezim la viata daruindu-le suflet .
Hai sa ii coloram cu priviri gingase.
Hai sa le dam drumu in Cer.
Hai sa le coordonam zborul in pasi de dans.

hai sa ma ai.
hai sa iti ofer infinitul noptilor fierbinti de vara...
hai sa mirosim a tei.

Marea si sufletul

Imi intra o scoica in picior si Marea in suflet....
Usor ,usor simt ca imi dai drumu la mana.De ce te indepartezi de mine si imi iei sufletul cu
tine?
Nu stii ca acolo e Marea?..cum o sa traiesc fara ea?! O sa am pacate si voi ramane un trup
incatusat in lanturi de fier printre mormane de fier si de beton, strazi pline de noroi si obsesii,
planuri machiavelice ale unor condamnati la tonuri de negru...
Negru ca dermatograful curvei de la Unirea, cu buzele rosii si trupul sfasiat de atatea corpuri
straine infometate de pantecul ei fierbinte si parul ei lung.Ochii ii pastreaza atatea imagini
crude pe care mintea refuza sa le recunoasca. Isi refuleaza amarul in doua lacrimi seci si o
ultima tigare.Trage de trei ori din ea,nu apuca sa o termine,o masina se opreste langa, dupa
portiera asteapta un nou trup hamesit de pielea ei..sau poate unul vechi.
Preiau asupra-mi toate grijile ei,sentimentele si starea de detasare,e greu...asa ma simt si eu,
desi trupul si sufletul meu nu e impartit la sute de umbre ci iti apartine.
Ia-ma din nou de mana si hai sa ne daruim Marii...ea va stii sa ne salveze

aria hazardului

...un cuvant,o fraza..niste semne grafice asezate cu grija intr-un
mesaj menit sa ne uneasca.Pas cu pas ,cuvant cu cuvant...usor pierduta
in discutii interminabile,in sentimente dezvaluite intr-un patrat colorat pe
monitor luminos,a fost de ajuns, sa inunde lumea sufletului meu cu
mii de sentimente controversate,mintea si sufletul intrau intr-o polemica
existenta de sute de ani si pentru altii dar irelevanta pana acum pentru mine.
Ma pierd usor intr-un abis al unei lumi perfecte inexistente cu fiecare
cuvant scris in times new roman cu caractere de 12 cu space si cu enter ce
fac un colt al monitorului sa tresare exaltat intr-o lumina puternica portocalie,
o lumina,un vis ..un scop..un gand si poate un sentiment ,poate o expresie ..
poate un infinit inca neregasit,poate nu te cunosc indeajuns de mult ,dar sigur
te cunosc destul de mult sa stiu cat de multe simt pentru tine...incerci sa pleci,
nu pot sa te las...oricat de rece ai fii tot te-as dori .
Vreau sa te simt acum aproape,sa te joci cu degetele usor pe spatele
meu ,sa-mi faci sira spinarii clapele pianului tau si sa iti canti ariile de
melodii o noapte intreaga si cand termini trupul meu tremurand sa strige..nu
nu e indeajuns de puternic..sa urle ca mai vrea ,un bis ,inca o noapte traita
la nesfarsit ,rasuflarea mea sa iti mangaie usor obrazul ..sa ne unim intr-o
imbratisare mai eterna si mai mare decat coloana infinitului.
Dar ...dar vine acel dar care nuanteaza si in tonuri de gri..caci nu-mi
permit culori incat “vreau'ul” sa se metamorfeze in pot ...nu ,nu sunt destul
de bogata inca sa imi permit recreerea unei scene cu proprii actori in cele mai
vii culori..momentan imi permit decat scena..scena ,altarul unei posibile idile ,scena ..scena si scenariul..un scenariu care pe plan realistic nu va avea
niciodata o finantare..sau un regizor demn sa il concretizeze ,sa il materializeze dar idealistic el este cel mai bun scenariu al unei lumi lipsite de
sentimente, de vise si de sperante.
Momentan aceeasi sintagma (probabil cea mai cruda auzita pana acum)
imi rasuna in minte :”timpul imparte,distanta desparte” ,dar sufletul refuza sa
intre in jocul acesta al hazardului cu constiinta...sufletul inca iubeste ..sus pe
terasa unui bloc cu stelele de partea sa..el nu vrea sa joace jocuri in care riscul
de a pierde este mai mare decat al castigului,sufletul viseaza..te viseaza.
Asa ca nu zic adio...

Vama sufletelor pierdute

E seara si luminile orasului palpaie ,usor ,in oglinda ei de'argint.
Incadreaza un chip ,o reflexie a unei crude realitati,nu se recunoaste ..nu ,nu
poate fi ea asta,oglinda minte,toti mint...toti O mint.
Cu ochii sufletul pierdut isi despleteste parul,asa cum o facea cu ceva timp
in urma..asa cum o facea pentru El. Deodata o racoare o invaluie si mirosul
lui ii inunda simturile,tresare si ii e frica sa se intoarca dar nu poate sta asa
, mii de sentimente o fac sa vibreze , inima ii bate de 3 ori mai repede si fara
sa se mai gandeasca se intoarce pregatinduse sa isi reverse toata iubirea
pastrata ,cu grija, in camaruta inimii ei.Frenetic sare de pe scaun si se arunca
inspre El imbratisandu-l..dar imaginea se disperseaza ,vantul inceteaza sa mai
bata si ea realizeaza cu stupoare ca lasase geamul deschis si tricoul lui tot pe
pervaz imbibat in parfum ..dar simtise..simtise ceva in maini ,deschise
pumnul inclestat in imaginea lui si descoperii scrumul..scrumul ultimei lui
tigari.Nu aruncase nici macar ce era in scrumiera..nu voia sa profaneze
ultimele amintiri lasate de El.
Cade pe podeaua rece, de lemn de cires.Rece ...rece ca sufletul
ei,rece ca buzele lui cand I le sarutase pentru ultima oara in viata asta.
Trupu-i inert zace fara vlaga in balta ramasa in urma spargerii clopotului
de cristal umplut cu vise si idealuri,atingeri si sarutari..soapte pierdute pentru
vesnicie.Cu o ultima miscare spasmatica isi pune mainile pe pantec si il
strange pana cand simte o alta inima batand..dar se pare ca nici cu doua inimi
in acelasi trup nu poti spune ca traiesti.Plange,isi plange sufletul,isi arunca
regretele..se dezbraca de parfum si de ea..o doare..o doare atat de rau.
...dupa cateva ore de sevraj,un sevraj cauzat de lipsa lui,isi impune
sa se ridice..El si-a dorit tot timpul ca ea sa fie mai puternica..isi inalta trupul
fragil si merge la fereastra incrustata cu atatea dimineti tarzii si scrie..ii scrie
un ultim mesaj cu scoici pe nisip,in cutiuta lor in care tot timpu era
scris cate ceva..aproape ca a uitat cum se scrie..formeaza din scoici tot ceea ce
mai voia acum sa ii zica..”Asteapta-ma...”si o indreapta spre cer..trecuse
seara dar inca mai avea timp,nu rasarise inca soarele...
Cu camasa de in pe care el i-o daruise fugi ..fugi cat putu de tare
pe scari ..lasase usa deschisa dar nu mai conta,se va intoarce cu el ..fuge la
gara..cu talpile goale pe zapada rece..uita sa respire...fuge.
Intr-un final ajunge,se uita pe panou ,e fericita pentru prima oara in ultimele
luni.Ajunsese la fix ,soarele nu rasarise si trenul spre Vama inca nu plecase .
Mai avea un minut..alearga pe peronul gri ,cu zambetul pe fata..alearga si il
vede ,striga cu ultimele puteri :”Asteapta-ma..Te iubesc!”si se arunca..
Acum trenul a dus-o unde a vrut..in Vama..in Vama sufletelor pierdute... .