De fiecare data cand te nasti trebuie sa-ti lasi aripile la intrare,in schimbul
lor,Adam, iti da o pereche de coaste ,aripile i le daruieste iubitei sale,sa o ajute sa ajunga
la cer,Evei mereu i-au placut norii,incearca tot timpu sa-i atinga.Cu fiecare coasta
pierduta Adam mai moare cate-un pic,dar lui nu-i pasa,el vrea doar s-o vada pe ea fericita,
ea inca nu a realizat ca nici Adam nu are un infinit de coaste.
Mi-a trebuit 1 an sa ajung aici,in fiecare luna m-am renascut,am 12 perechi de coaste
nou noute si,uite,aproape am atins norii,dar coastele nu vin atasate cu bucati de suflet
,coastele incep sa se stranga,cutia toracica nu vrea sa sustina un gol,inima a
cazut demult asa ca strangerea este din ce in ce mai puternica,coastele-mi intra una-ntralta
si se sparg si parca asa,nici aripile nu mai vreau sa-mi tina,imi dau toate perechile de
aripi jos ca sa-i redau coastele dar,e prea tarziu.Caderea e brusca si dezvaluitoare:
-nu vreau sa fiu fericita fara el.
-nu pot fii fericita fara el.
Concluzie : Adam si-a dat fericirea pentru Eva,dar Eva nu vrea fericirea ei sa fie
in schimbul fericirii lui.De aceea poate fericirea nu se atinge niciodata pe deplin,
dar iubirea face fericirea sa para vie in sufletul celora ce si-o poarta.
